SURSE: Dan Barna, în fața procurorilor DNA. Gândul a publicat, în exclusivitate, MEMORANDUMUL cu semnătura acestuia în afacerea vaccinurilor

SURSE: Dan Barna, în fața procurorilor DNA. Gândul a publicat, în exclusivitate, MEMORANDUMUL cu semnătura acestuia în afacerea vaccinurilor
Dan Barna / Sursă Foto: Mediafax Foto
Publicat: 12/12/2023, 11:32
Actualizat: 12/12/2023, 16:43

Dan Barna urmează să fie audiat la DNA, în dosarul vaccinurilor achiziționate în pandemie. Potrivit surselor Gândul, chemarea lui Barna în fața procurorilor are avea legătură cu semnătura pe care și-a pus-o pe memorandumul pe care GÂNDUL l-a publicat in exclusivitate. Vlad Voiculescu, Ioana Mihăilă, Florin Cîțu și Andrei Baciu sunt puși sub urmărire penală în dosarul vaccinurilor. 

Reamintim că în scandaloasa afacere a vaccinurilor cumpărate peste necesitățile populației, unul dintre documentele foarte importante în ecuația anchetei Direcției Naționale Anticorupție (DNA) este MEMORANDUMUL semnat în baza adresei nr. 1007609/18.03.2021 de către vicepremierul de la acea dată, Dan Barna, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Acest Memorandum a fost necesar în vederea aprobării semnării celui de-al doilea contract de furnizare de vaccin împotriva Covid-19 produs de compania Moderna pentru o cantitate de 6.390.404 de doze la o valoare de aproximativ 151.500.000 de euro.

Gândul deține acest document (vezi galeria foto) din care reiese modul în care a fost realizată comanda, prin semnarea acestei tranșe de vaccinuri de la Moderna de către unul dintre cei puși acum sub urmărire penală, Vlad Voiculescu.

Conform procurorilor DNA, Voiculescu este acuzat că ar fi semnat pentru achiziționarea a 14.445.798 doze de vaccin, din care o cantitate de 6.390.404 doze MODERNA, iar restul de la PFIZER.

Cum s-a plusat pentru extinderea vaccinării în momentul în care companiile făceau studii pe voluntari

Din document reiese că, la data semnării acestui Memorandum, existau încă “multe necunoscute în legătură cu nevoia de a re-vaccina“.

“Durata protecției nu este cunoscută în momentul de față și nu poate fi exclusă necesitatea administrării unei noi doze de vaccin la un anumit interval de timp, în special în situația în care virusul rămâne foarte răspândit la nivel global. Eficacitatea față de unele tulpini virale noi este diminuată, din datele disponibile, pentru vaccinurile care au fost testate în zone în care acestea au o prevalență mare, iar administrarea unei a treia doze din vaccinurile curente sau a unei doze noi dintr-un vaccin adaptat la tulpinile noi vor trebui luate în calcul.
În momentul de față, atât Moderna, cât și BioNTech/Pfizer și CureVac au început studii clinice care investighează efectul administrării unei a 3-a doze de vaccin la un interval de câteva luni de la primele. În plus, Moderna și BioNTech/Pfizer au produs deja vaccinuri adaptate la noile tulpini în cantități suficente pentru derularea studiilor clinice. Dacă sunt autorizate ca produs nou sau ca variație sub actuala autorizație de punere pe piață, se va putea negocia ca doze din aceste vaccinuri adaptate să înlocuiască dozele deja contractate (acest lucru a fost prevăzut în contractele noi, suplimentare, și nu era posibil în contractele inițiale).”

Vlad Voiculescu susține că acuzațiile DNA sunt aberante

Vlad Voiculescu, fostul ministru USR al Sănătății în guvernul Cîțu, în timpul pandemiei, neagă orice implicare în achiziția dozelor de vaccin anti-Covid.

Fostul ministru afirmă că toate contractele au fost semnate de către reprezentantul Comitetului Național pentru Coordonare Activităților de Vaccinare, cu mandat de la premierul Cîțu.

Acesta a fost întrebat de câte ori s-a vaccinat anti-COVID. „Cred că de patru ori. Și intenționez să fac și următoarea doză”, a conchis Vlad Voiculescu.

„Ce vă pot eu spune foarte clar – și am spus-o de vreo 100 de ori până acum, dar o repet până la a mia oară – este că toate contractele au fost semnate de către CNCAV (n.r. – Comitetul Național pentru Coordonare Activităților de Vaccinare), de reprezentantul CNCAV (n.r. – Valeriu Gheorghiță, ulterior de Andrei Baciu, n.r.), cu mandat de la premierul Cîțu. Ministerul Sănătății sau eu personal nu eram implicați nici la nivel de decizie, eu nici măcar nu eram informat.

Deci, contractele, și dacă citiți în referatul procurorului, se spune foarte clar, contractele erau semnate cu acordul premierului, numai cu acordul premierului, fără acordul meu. Mai târziu, veneau la mine acele fișe de comandă, care erau o chestiune administrativă”, a precizat Voiculescu la Antena 3 CNN.

„Dacă ne uităm în Europa, peste 80% din populație a fost vaccinată”

„Însă (n.r- în referatul procurorilor) sunt mai multe aberații. Una dintre ele este însăși cifra de 10,7 milioane. Nu a spus nimeni că 10, 7 milioane erau persoane eligibile. Dacă vă uitați în comunicările CNCAV, vedeți că erau 16 milioane.

Cum vă explicați că dintr-o populație de 19 milioane numai 10,7 sunt persoane eligibile? Cine nu era eligibil? Poate, până la un punct, copiii până la 16 ani. Populația României de peste 18 ani este de 15,2 milioane. Acea cifră de 10,7 milioane care este citată de către procuror  în referat este o estimare făcută inițial conform principiului că, dacă nu vaccinezi cel puțin 70% din populație, nu ai o acoperire care să te ferească de o răspândire rapidă a virusului. Dar acesta a fost un obiectiv minimal, inițial.

Dacă ne uităm în Europa, peste 80% din populație a fost vaccinată. Faptul că în România populația s-a vaccinat în procentaj de sub 50% – abia asta este o problemă. Și asta a însemnat mii de vieți pierdute în valul patru, valul nevaccinaților”, a spus Vlad Voiculescu, potrivit sursei citate.

„Eu nu consider vinovat pe nimeni”

„Eu consider că cei care au fost responsabili sunt și acum responsabili. Nu se poate schimba responsabilitatea pentru că au trecut doi ani și jumătate de atunci (…) Repet, nu a fost niciodată decizia mea dacă să cumpărăm o cantitate anume de doze de vaccin sau altă cantitate. Niciodată n-a fost asta decizia mea.

Într-un mod ironic, mă regăsesc în situația de a spune ceva în favoarea lui Florin Cîțu. Nu cred că mă puteți bănui de vreo simpatie deosebită pentru dumnealui (Vlad Voiculescu a fost revocat din guvern de Florin Cîțu, n.r.) Dar România nu este nici măcar în primele, este sub media europeană la nivelul de vaccinuri achiziționate”, a adăugat el.

FOTO: Mediafax

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Dosarul vaccinurilor. Vlad Voiculescu la DNA: „Nicio decizie importantă nu era luată de Cîțu fără a se consulta cu Iohannis”

Dosarul vaccinurilor. Vlad Voiculescu, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

Vlad Voiculescu neagă implicarea în achiziția vaccinurilor. „Eu nici măcar nu eram informat”, afirmă fostul ministru

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum s-a fotografiat Iulia Vântur cu tatăl lui Salman Khan de ziua lui: ”M-a făcut...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor